Tzancă Uraganu’, Liniuța, șprițuri și grătare!

Articol de Iulian Cuibar – Publicat joi, 16 iunie 2022, 16:29 / Actualizat joi, 16 iunie 2022 18:18

GSP a aflat care au fost motive pentru care Universitatea Craiova la demis pe Reghe: antrenorului, dar și celor din staff-ul său li sa reproșat faptul că stăteau des la sprițuri și grătare cu jucătorii, că ajungeau târziu și chiar au lipsit o dată de la antrenament, dar și că preferau să joace ore întregi „Liniuța” sau. tenis cu piciorul, în loc să pregătească meciurile.

Reghecampf a fost dat afară săptămâna trecută, iar în ziua în care să produs despărțirea, Mihai Rotaru, patronul Universității, a intrat la Orange Sport și a vorbit despre motivele deciziei de îndepărtare a antrenorului. Iar printre acestea a invocat și faptul că „staff-ul său nu făcea lucruri și cum le doream noi cum credeam noi că trebuie să fie făcut în mod profesionist”.

Rotaru detaliat, doar a adăugat că au contat și acțiunile pe care Reghe sunt alături de cei din lui de colaboratori, le-a avut în anumite emisiuni, care nu au fost cu profil sportiv, printre acestea fiind cea a lui Mircea Dinescu, Poezie și delicatețuri, dar și cea a lui Adi Voicu: Fiță cu Adiță.

Adevăratul motiv din spatele demiterii lui Reghecampf » Dezvăluiri explozive: Tzancă Uraganu', Liniuța, șprițuri și grătare!

Reghecampf, în emisiunea lui Mircea Dinescu

Ajungeau la antrenament cu 10-20 de minute înainte

GSP a aflat câteva din episoadele care au șubrezit poziția lui Reghecampf, dincolo de lipsa rezultatelor și ratarea tuturor obiectivelor. Iar reproșul cel mai important pe care cei din conducere i l-au făcut a fost referitor la modul în care el și cei din staff-ul său au lucrat. „Cel mai puturos staff care a existat vreodată la Craiova” e descrierea pe care oamenii din interiorul echipei o fac pentru Reghe și oamenii săi.

Oamenii din conducere au fost uimiți de fapt că antrenorii veneau de multe ori la antrenament cu 10-20 de minute înainte de startul ședinței de pregătire. Mai mult, conform surselor ziarului, o dată sa întâmplat ca o parte din personalul să lipsească de la antrenament.

Prima mișcare a lui Laszlo Balint la Craiova: la întors din drum pe fotbalistul care avea bagajele la ușă

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA

Prima mișcare a lui Laszlo Balint la Craiova: la întors din drum pe fotbalistul care avea bagajele la ușă

„Liniuța”, în loc de tactică pentru Cupă

În plus, se crease aproape un obicei ca Reghe, Țermure și ceialți membri ai echipei de tehnicieni să stea la sprițuri și grătare cu unii dintre jucători. Lucru ce a creat chiar o atmosferă tensionată în lot atunci când fotbaliștii care nu participă la astfel de petreceri au aflat despre ele.

Conducătorii au fost surprinși de fapt că antrenorii stăteau chiar ore întregi să joace tenis cu piciorul sau “Liniuța”, joc în care trebuie să trimiți mingea, de la o distanță determinată, cât mai aproape de o linie luată ca reper. lucru s-ar fi întâmplat în exces chiar după ultima ședință de pregătire înaintea returului semifinalei cu Sepsi din Cupa României.

A urmat eșecul cu Sepsi și eliminarea din Cupă, momentul care practic a produs ruptura totală dintre conducere și Reghe, fiindcă șefii au legat înfrângerea de delăsarea și nepăsarea antrenorilor din ziua dinaintea jocului.

Dialog cu Tzancă Uraganu’

Pentru Reghe, fatale au fost și apariții în anumite emisiuni care nu aveau nicio legătură cu fenomenul fotbalului. Mai întâi, a fost la Mircea Dinescu, la „Poezie și delicatețuri”, unde a și gătit. În studioul acestei emisiuni au fost și cei din staff.

Acesta a mai intrat live la Fiță cu Adiță, o emisiunea online în care a fost pus să dialogheze cu Tzancă Uraganu’, interpret de manelecare ia transmis antrenorului Craiovei că îi improviză o melodie dedicată lui Bebeto, băiatul pe care Reghe îl are din căsătorie cu Anamaria Prodan.

Adevăratul motiv din spatele demiterii lui Reghecampf » Dezvăluiri explozive: Tzancă Uraganu', Liniuța, șprițuri și grătare!

Reghecampf în emisiunea „Fiță cu Adiță”, discutând cu Tzancă Uraganu’

În urma acestor episoade, ofițerul de presă și team-managerul echipei au fost dați afară, iar lui Reghecampf i sa atras atenția că încalcă politica de imagine a clubului.

Vreau să știți că totul a mers într-o direcție normală la Craiova. Am încercat să-mi fac meseria cât am putut de bine. Nu mi-a reproșat nimeni nimic, dar la un moment dat au intervenit niște chestii. Eu mergeam în stânga, iar eu, cei din conducere, mergeau în dreapta. Așa că am ajuns la concluzia că mai bine ar fi să ne despărțim

– Laurențiu Reghecampf

10 lunia stat Reghecampf antrenor la Craiova: între august 2021 și iunie 2022

Noul secund de la FCSB, filmat în scene compromițătoare?!

Azi, FCSB a anunțat că și-a completat staff-ul tehnic cu Cristi Țermure, cel care ia fost secund lui Reghe în ultimii 10 ani, inclusiv în perioada petrecută la Craiova. GSP are informații despre cei din conducerea clubului din Bănie dețin o filmare care a fost realizată într-una dintre seri cu șprițuri și grătare organizate de Reghecampf, în care acesta, dar și Țermure ar fi în anumite ipostaze compromitetoare, după ce ar fi consumat alcool vreme. de câteva ore bune.

Citește și:

Zăvăleanu a anunțat plecarea unei vedete de la Dinamo: „Azi îi desfacem contractul”

Gigi Becali recunoaște că sa gândit să-l aducă pe Reghecampf: „L-am vrut, dar ar fi trebuit să renunțe la două importante din club” + Mutarea surprinzătoare de ultimă oră.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published.