Sonya Macavei are origini românești și bate la porțile tenisului de elită » Salt de 181 de locuri după Roland Garros

Articol de Remus Dinu – Publicat joi, 09 iunie 2022 12:20 / Actualizat joi, 09 iunie 2022 15:43

Sonya Macavei, jucătoare americană cu origini românești, a participat în premieră la turneul junioarelor de la Roland Garros de anul acesta. În vârsta de 18 ani, Sonya are părinți din România, însă locuiește și se antrenează de mică în Statele Unite. Cei care o cunosc o descriu drept o junioară cu un potențial real.

În tenis, și nu numai, devin tot mai frecvente exemple ale unor sportivi ce au conexiuni cu România, dar care aleg să-și valorifice potențialul într-un alt mediu. Bianca Andreescu și Emma Răducanu nu excelează în prezent, însă au avut cele mai elocvente ascensiuni, ambele atingând deja performanțe majore. Astfel de cazuri tind să se înmulțească vertiginos.

La Roland Garros, un alt nume a atras atenția, cel al Sonyei Macavei.

Săptămâna de neuitat a Sonyei Macavei: prima prezență la Roland Garros

Pentru întâia oară la o întrecere de asemenea anvergură, Sonya a trecut de două tururi de calificări pentru a avansa pe tabloul principal al turneului de junioare de la Roland Garros.

După ce le-a eliminat fără probleme pe daneza Natacha Schou și pe franțuzoaica Thessy Ntondele Zinga, două jucătoare fără clasament, Macavei, locul 1128 la începutul competiției, ia dat mari bătăi de cap în primul tur cehoaicei Nikola Bartunkova, o adversară mult mai bine. clasată (locul 345), în fața căreia sa înclinat la meciul unui duel strâns, scor 6-3, 6-7(1), 6-7(8), după ce a și ratat o minge de.

Americanca a evoluat și în proba de dublu de la Paris, alături de compatrioata de 17 ani Alexis Blokhina. Cele două s-au oprit în turul II.

Sonya Macavei (în dreapta) / Sursă foto: instagram.com/emilio_sanchez_academy_fl/

Sonya Macavei sa născut în SUA, părinții sunt din Deva. Acum, se antrenează în Florida

Sonya Macavei, o stângace cu un forehand grații și posesoare a unui puternic backhand cu două mâini, se antrenează la „Emilio Sanchez Academy”, o pepinieră cunoscută din Florida. Până în prezent, a participat doar la turnee ITF din SUA, iar ultimele luni i-au adus și cele mai importante rezultate.

Părinții ei sunt originari din Deva, însă fiica lor sa născut și a crescut în Statele Unite.

Pe rețelele de socializare, Sonya na uitate de origine română, ea adăugând drapelul României, alături de cel al Statelor Unite, în descrierea de pe contul de Instagram.

Sonya in Paris » Încă o jucătoare cu origini românești bate la porțile tenisului de elită.  Salt de 181 de locuri după Roland Garros: „E talentată, de perspectivă”

Sonya Macavei, descrisă de Irina Fetecău: „Ne-am antrenat împreună, eo junioară de perspectivă”

Românca Irina Fetecău sa antrenat alături de Sonya Macavei în Florida și a făcut o scurtă caracterizare, într-un dialog purtat cu GSP.ro.

„Sonya este o româncă din Florida, sa mutat acolo alături de părinți. Ne-am cunoscut la niște turnee în aprilie 2021. Se antrenează la Academia «Sanchez-Casal» din Naples, Florida. Studiază acolo și eo junioară de perspectivă, o jucătoare talentată.

Ne-am antrenat de mai multe ori împreună și am rămas în relații OK. Vorbeam amestecat cu ea, și în română, și în engleză. Nu prea are legături acasă. E americancă, dar nu în sensul rău”, a spus Irina Fetecău.

Înainte de Paris, Sonya nu se află între primele 1.000 de jucătoare ale lumii, însă cele două victorii din calificări i-au adus un salt deloc de neglijat, de 181 de poziții. Începând de săptămâna aceasta, ea ocupa locul 947 în clasament. Slalomul spre noi provocări a început deja.

Sonya Macavei / Sursă foto: Neal Trousdale 2022 / OpenTenis.ro

  • Sonya Macavei / Sursă foto: instagram.com/sonyamacavei

Citește și alte știri din tenis:

Imagini dure: Rafael Nadal, în cârje la două zile după finala de la Roland Garros » Zile decisive pentru spaniol

Continuă probleme pentru Emma Răducanu » Sa accidentat la Nottingham și riscă să rateze participarea la Wimbledon

.

Leave a Reply

Your email address will not be published.