RETRO GSP 44 de ani de la titlul cu numărul 9 cucerit de Steaua, la capătul unui sezon în care „blaturile au fost aproape la fel de multe ca meciurile pe bune”

Articol de Adrian Florea, Liviu Manolache – Publicat miercuri, 15 iunie 2022, 10:26 / Actualizat miercuri, 15 iunie 2022 13:39

Pe 15 iunie 1978, în ultima etapă de campionat, Steaua învingea cu 4-0 pe FCM Reșița și-și trecea în palmares al nouălea titlu din istorie. Bucureștenii au terminat sezonul la egalitate de puncte cu FC Argeș, dar cu un golaveraj mult mai bun (+26 față de +11).

Cu un hattrick și o pasă decisivă la reușita lui Iordănescu, Marcel Răducanu a fost eroul acelei zile. Imediat după fluierul final, spectatorii au invadat terenul și l-au purtat pe brațe pe Marcelinho, într-o manifestare de simpatie care a rămas în memoria afectivă a arenei din Ghencea.

Bucuria suporterilor “militarilor” a fost cu atât mai mare cu câte, de-a lungul lor stagiuni, puţine indicii ar fi dus la concluzia că Steaua va lua titlul. În afara unui echilibru valoric extraordinar – dovadă clasamentul final, unde ocupa locului 6, U Craiova, a avut cu numai 3 puncte mai mult decât retrogradată FC Constanța! -, apoi Stelei au fost alterate și de celebrele vânzări de meciuri la care vedetele vestiarului apelau din când în când.

Unul dintre componentele lotului din acel an a explicat, sub protectia anonimatului, cum stăteau lucrurile în acele vremuri la gruparea roș-albastră:

– “Tartorii erau Liță Dumitru și Puiu Iordănescu, fără ei nu se prea putea face nimic. La început lucrau în echipă, însă la un moment dat s-au certat și fiecare acționa pe cont propriu. Sigur, mai aveau și acoliți, Iordache, Sameș…”

– “În sezonul ăla, ’77-’78, probabil că blaturile au fost la fel de multe ca partidele jucate pe bune. Poate exagerez un pic, dar s-au pierdut atunci meciuri de o manieră absolut șocantă. Bihorul, care era vai de mama lui, ne-a bătut de două ori! Jiul ne-a dat vreo 4 pe la Petroșani, la Satu Mare și la Iași, alte două amărâte, de la retrogradare, ne-au dat câte 3″

-“Ulitor e că inclusiv jocul de la Constanța, din penultima etapă, a fost trântit, deși asta nu putea costa titlul! Am pierdut cu 3-1 pe malul mării, șansa noastră a fost că Argeșul a cedat în aceeași rundă la Oradea. Culmea e că ne-am făcut de râs degeaba, Constanța tot a picat. În ultima etapă a fost spulberată de Craiova și sa salvat Iașiul, la golaveraj”

– “Titlul ăla, din ’78, a fost ca o pomană din Cer, la câte prostii s-au făcut de-a lungul campionatului! Nici noi nu prea cred că-l puteam lua. Gândiți-vă că prin aprilie, după. ce luasem bătaie la Pitești, eram abia pe locul 7!”

– “Pe valoare, la ce lot aveam, în anii ’70 Steaua putea lua 5-6 titluri lejer. Na luat decât două, cât Argeșul, care-l avea doar pe Dobrin… Prietenii știu de ce!”

Marcel a fost filmat

De-a lungul timpului, suspiciunile au planat asupra tuturor jucătorilor importanți ai Stelei din urmă cu 40-50 de ani. Inclusiv Marcel Răducanu a căzut în păcat. În martie 2018, la emisiunea Replay, “Samantha” a dezvăluit cum, pe finalul sezonului ’80-’81, a luat 20.000 de lei ca să piardă la Cluj, cu Universitatea. Lucru care sa și întâmplat, ardelenii impunându-se cu 3-0. “Am făcut asta numai o dată, atunci, la Cluj. Dar nu am fost singurul din echipă, eram mai. Ma chemat generalul Olteanu și mi-a arătat mulțime înregistrată cu mine luând banii, în fața Operei. Probabil că cei de la Securitate. au stat prin bosceți și m-au filmat. N-am mai putut nega”, a povestit Răducanu.

“Eu, la viața mea, am luat o singură dată bani pentru un joc. Celelalte, încă vreo patru, le-am făcut mai mult pe prietenie. Pe bani a fost o dată, cu Farul. Atât! La ei acasă… Am mâncat bătaie. Dar eu cu Iordănescu n-am fost cei mai proști de pe teren! Farul, dacă bătea, se salvează de la retrogradare”
Liță Dumitruîn 2011, pentru ProSport

“Puiu și Liță m-au întrebat la un moment dat de ce nu i-am sprijinit și pe ei. Le-am răspuns că nu eram de acord cu felul în care procedau. Le-am dat exemplu un meci de la Târgoviște, de prin ’80 sau ’81. Când am ajuns la stadion, prim-secretarul de acolo ma întrebat: «De ce ați mai venit?! Nu știți că…?». Steaua a pierdut atunci cu 4-0! Generația anilor ‘ 70, deși a avut în componență mari jucători, a preferat să nu câștigi nimic!”
Valentin Ceaușescu, pentru realitatea.net

“Liță a trântit finala Cupei cu Poli, din ’80, apoi sa transferat chiar la Timișoara! Din nefericire, na fost singurul stelist care a făcut așa ceva. Eu aflam tot ce se întâmplă de la serviciul de contrainformații. De exemplu, Sameș a vândut un meci pe 25.000 de lei. Vasile Iordache mi-a zis și el că a trebuit să lase un gol fiindcă avea nu știu ce obligații față de echipa adversă…”
Constantin Olteanuex-ministrul Apărării, în 2010, pentru GSP

„După 1981, n-am mai avut probleme cu blaturile pentru că le spuneam de la început: «Dacă vreți bani, veniți la mine și discutăm. Vedem cum facem și rezolvăm». În plus, îi verifică mult mai bine, nu-i. mai lăsam să-și faci de cap”
Constantin Olteanuex-ministrul Apărării, în 2010, pentru GSP

Steaua – FCSM Reșița 4-0 (3-0)

Au marcat: Iordănescu (2′), M. Răducanu (9′, 38′, 90′)

Steaua: Moraru (81′ Iordache) – Anghelini, Agiu, Sameș, Vigu – T. Stoica, I. Dumitru, Iordănescu – Troi, M. Răducanu, C. Zamfir (67′ Zahiu)

FCM Reșița: Windt – M. Chivu, Poraczky, Hergane, Uțiu – Portik (6′ Iovan), Lepădat, Gabel – Atodiresei, Oancea (55′ Jacotă), I. Florea

Lotul folosit de Steaua în 1977-1978:

Portari: Dumitru Moraru (26/0), Vasile Iordache (14/0)

Fundași: Iosif Vigu (34/0), Mario Agiu (33/1), Teodor Anghelini (32/0), Ştefan Sameş (21/1), Florin Marin (10/0), Ion Niţu (10/0)

Mijlocași: Anghel Iordănescu (28/19), Tudorel Stoica (28-1), Ion Dumitru (24/6), Ion Ion (24/1), Gabriel Zahiu (22/12), Vasile Aelenei (8/0)

Atacanți: Marcel Răducanu (31/18), Radu Troi (26/5), Constantin Zamfir (24/3), Adrian Ionescu (17/1), Viorel Năstase (12/6)

Antrenor: Emeric Ienei

44 de ani de la titlul cu numărul 9 cucerit de Steaua, la capătul unui sezon în care „blaturile au fost aproape la fel de multe ca meciurile pe bune.

Clasamentul final al ediției 1977-1978

Rezultatele Stelei din acel sezon

  • 0-1 și 1-2 cu FC Bihor
  • 4-1 și 2-4 cu Jiul
  • 4-1 și 3-0 cu Petrolul
  • 1-1 și 1-3 cu FC Argeș
  • 3-0 și 0-0 cu SC Bacău
  • 3-1 și 3-2 cu ASA
  • 2-1 și 1-1 cu CS Târgoviște
  • 2-0 și 2-3 cu Olimpia
  • 2-1 și 1-2 cu Sportul
  • 4-2 și 2-3 cu Poli Iași
  • 2-2 și 1-4 cu Poli Timișoara
  • 2-2 și 1-1 cu Corvinul
  • 5-0 și 2-1 cu UTA
  • 3-1 și 0-3 cu U Craiova
  • 3-3 și 1-0 cu Dinamo
  • 5-0 și 1-3 cu FC Constanța
  • 4-0 și 4-0 cu FCM Reșița

Citește și:

RETRO GSP Lajos Sătmăreanu a împlinit 78 de ani! Interviu de colecție cu legenda roș-albastră despre adevărata Steaua, românul care era la nivelul lui Cruyff și fotbalul de azi: „E o nebunie! Unde se va ajunge?!”

RETRO GSP. 47 de ani de la prima vrajă făcută de „Samantha”: „Îl exasperasem pe Ienei cu driblingurile mele”

Retro GSP // VIDEO Barcelona – Steaua » 48 de ani de la unicul succes românesc pe Camp Nou! Ziua în care roș-albaștrii au învins creatorul „fotbalului total” și vedetele catalane

.

Leave a Reply

Your email address will not be published.