Răzvan Zăvăleanu, replică pentru Mircea Rednic: ”I-am spus să nu vină cu bani la Dinamo!”

  • Handbal, Final Four Liga Campionilor: Kiel – Barcelonasâmbătă, 18:45, Digi Sport 1

  • Handbal M.: VeszpremKielcesâmbătă, ora 16:00, Digi Sport 1

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a transmis că nu știe nimic despre acest lucru, iar decizia aparține președintelui pe care acționarii clubului îl vor numi.

Răzvan Zăvăleanu, replică pentru Mircea Rednic: ”I-am spus să nu vină cu bani la Dinamo!”

Zăvăleanu a ținut să îi răspundă lui Rednic după ce fostul antrenor al lui Dinamo a spus că a contribuit cu bani la clubul din Ștefan cel Mare, iar administratorul judiciar făcea deplasări la Dubai pe banii clubului.

Răzvan Zăvăleanu a mărturisit în momentul în care Rednic a ajuns la Dinamo, ia transmis personal antrenorului să nu contribuie cu bani, însă a fost dorința tehnicianului să facă acest lucru.

În ceea ce privește deplasările în Dubai, Zăvăleanu a transmis că ceea ce a spus Red este o invenție.

Nu știu nimic. Nu am idee despre o astfel de discuție. Nu mi-a zis nimeni despre asta. Din punctul meu de vedere, din poziția noastră, noi nu punem antrenori. Dacă acționarii vor pune un președinte, iar acela va numi un antrenor, are libertatea să lucreze.

Treaba antrenorului nu e să vină cu bani, nu a fost niciodată. Cred că se face o confuzie. Nu e cazul. Încă de la prima întâlnire, i-am lui Rednic că trebuie să facă treaba de antrenor și să nu vină cu bani.

Răspunsul lui a fost: ‘Și dacă vreau eu să dau niște bani acum nu o să mă lași?’ Nu vorbim de necesitate, ci de hobby. Nu sunt de acord cu amestecarea lucrurilor. Cred că acționarii trebuie să facă datoria referitor la bani, antrenorii trebuie să antreneze, iar jucătorii să joace.

Nu e treaba lui. Nu i-am cerut bani să merg în Dubai. Mai am de un bilet de avion. Sunt doar răutăți aruncate. Noi nu am luat nicio retribuție, ba chiar am adus bani din buzunar, bani reali, nu povești în presă. Dacă el are vreo dovadă, să o prezinte, dar pe banii mei am bătut drumurile pe acolo pentru întalniri și am avut grijă să nu cheltui niciun ban din club.

Dacă Rednic a înțeles să încalce prevederile legii insolvenței care spun că înainte de a angaja orice cheltuială trebuie să solicite să aprobe dacă ați înțeles să vă asumați nicio decizie, să plătit pentru acestea.

Când a procedat legal și a solicitat cu borderouri cheltuieli, acestea i-au fost aprobate. Dacă și-a aranjat niște meciuri despre care nu a știut nimeni și după aia, ca să nu iasă prost în fața oamenilor cu care să vorbească, a trebuit să plătească ceva, e problema lui.

E vorba despre niște meciuri amicale despre care aflam în ziua jocului. Nu așa se întâmplă în insolvență. Se analizează oportunitatea cheltuielilor și apoi se aprobă sau nu. Dacă îl pui în fața faptului împlinit pe administratorul special, s-ar putea să te trezești că trebuie să plătești”, a declarat Răzvan Zăvăleanu la Fotbal Club.

Mircea Rednic, despre Răzvan Zăvăleanu: ”Tu nu ești în stare să întreții Săftica”

Fostul antrenor al lui Dinamo nu vede posibile noi investiții la Dinamo, mai ales în infrastructură, în condițiile în care clubul are mari probleme financiare. În același timp, Dinamo are o bază decentă la Săftica, însă nici pe aceea nu poate administra cum ar trebui, conform spuselor antrenorului.

În plus, Mircea Rednic se miră și de multe drumuri pe care Răzvan Zăvăleanu le-a făcut în Dubai, pentru a atrage noi investitori. Faptul că niciun drum către Qatar nu sa concretizat cu succes, îi ridică multe semne de întrebare.

Vreau să vorbesc și de domnul Zăvaleanu. Zicea că vrea să facă un centru la Adunații Copăceni. Tu nu ești în stare să întreții Săftica. Terenul arăta cum arăta și tu vorbești de un nou centru, vorbești despre finanțatori. A făcut vreo șase drumuri în Dubai și nu a venit nici măcar cu un kilogram de smochine sau curmale

Etichetă: dinamo , mircea rednic , razvan zavaleanu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicație Digi Sport poate fi descărcată din

.

Leave a Reply

Your email address will not be published.