FRF devine FRFF » Votanții lui Burleanu sabotează fotbalul masculin pentru fotbalul feminin

Articol de Andrei Crăiţoiu – Publicat marti, 21 iunie 2022, 08:34 / Actualizat marti, 21 iunie 2022 11:12

Votanții lui Burleanu sabotează fotbalul masculin pentru a dezvolta fotbalul feminin.

  • GSP are informații că în Vâlcea să dorești înființarea către Consiliul Județean a unei echipe de fotbal masculin, însă în discuțiile acestora cu șeful AJF, Adrian Comănescu, unul dintre susținătorii lui Burleanu, li sa indicat să renunțe la idee și să creeze sau echipă de sărbătoare
  • Comănescu a fost abordat de GSP: recunoaște că le-a atras atenția că o echipă de băieți ar presupune costuri foarte mari, că și-ar dori o echipă de senioare, dar spune că nu Burleanu a făcut presiuni în acest sens.

Națională de fotbal masculin a României e aproape de un minim istoric, în privința performanțelor și a clasării în ierarhia FIFA, însă Federația Română de Fotbal nu se abate de la filosofia agresivă pe care a avut-o în ultimii ani și care presupune dezvoltarea fotbalului feminin. , aproape cu orice preț, chiar și cu riscul ca băieții să aibă de suferit.

GSP dezvăluie o situație petrecută în această primăvară și vară, în unul dintre orașele din provincie, care demonstrează cel mai bine că actuala administrație FRF e interesată preponderent de fotbalul feminin, nu și de cel masculin.

Angelescu spune că revolta lui Becali împotriva FRF e fake news: „Putea face ceva la Adunarea Generală”

FRF

Angelescu spune că revolta lui Becali împotriva FRF e fake news: „Putea face ceva la Adunarea Generală”

Vâlcea dorea echipă de seniori

Consiliul Județean Vâlcea a demarat în urmă cu ceva timp un proiect, care ar urma să fie supus aprobării, prin care dorește să investească în sport.

Și, în această direcție, urmărea să înființeze echipe de baschet, volei, la ambele discipline și de fete și de băieți, dar și o formație de fotbal masculin. Pentru ca proiectul să fie viabil se porniseră discuții, în privința unei viitoare colaborări, cu Asociația Județeană de Fotbal Vâlcea, care îl are președinte pe Adrian Comănescu.

Acesta a fost arbitru de Liga 1, e retras de curând din activitate și și observator de arbitri pe prima scenă.

Cum sa încercat, cu succes, blocarea echipei masculine

GSP are informații că, la respectivele discuții, șeful AJF le-ar fi transmis că ar fi mai indicat să renunțe la idee, dar să înființeze sau echipă de fotbal feminin.

Printre argumentele pe care le-a prezentat ar fi fost inclusiv faptul că FRF susține puternic dezvoltarea fotbalului practicat de fete și că va aloca fonduri, prin diverse programe, astfel că o asemenea echipă va fi mai ușor de întreținut.

Cei din Consiliul Județean au fost convinși în urma acestor întrevederi să renunțe la ideea unei echipe masculine și când proiectul va ajunge pe masă, pentru a fi supus votului, va conține un plan din care să facă parte sau formație de fete.

Adrian Comănescu: „Eu o să fiu primul președinte de AJF care să aibă un campionat de fotbal feminin”

Gazeta la sunat pe șeful AJF Vâlcea pentru a dialoga pe marginea subiectului.

FRF devine FRFF » Votanții lui Burleanu sabotează fotbalul masculin pentru fotbalul feminin

Adrian Comănescu

– Domnule Comănescu, bună ziua. Vă deranjăm…
– Nu mă deranjați niciodată. Vă rog!

– Avem informația că într-o discuție cu autoritățile locale de la Vâlcea le-ați sugerat că e mai bine că face echipă de fotbal feminin, nu masculin, fiindcă acesta și trendul impus de Răzvan Burleanu.
– Cine vorbește mizeriile astea? Astea sunt niște tâmpenii, mizerii, vorbe aruncate. Să vină ală să-mi zică mie asta.

– Ați avut o discuție cu cei de la Consiliul Județean despre înființarea unei echipe de fotbal?
– A venit cineva la mine și ma întrebat. Se vrea echipă de fotbal care să plece de jos. Fotbalul e sărac la Vâlcea. Dar acum vorbim doar vorbe. Acum se face doar propagandă politică.

– Deci ați avut o discuție.
– Am avut o discuție, da.

– Și vi sa transmis că se dorește înființarea unei echipe masculine de seniori?
– Da, am fost întrebat. La Clubul Sportiv Municipal avem doar grup de copii și juniori. Iar ei vor o echipă de seniori. Dar eu aștept propunerea scrisă. Nu pe vorbe.

– Și dumneavoastră ce le-ați zis?
– Vreau să lămuresc ceva! Eu le-am spus să nu se arunce politicianist cu capul înainte, ci să analizeze bine toate variantele.

– Ce variantă?
– Păi, ce bază de selecție există și mai ales ce bază materială.

Răzvan Burleanu va cerut promovarea fotbalului feminin?
Am avut discuții, iar eu sunt primul care vreau să dezvolt fotbalul feminin. Și chiar o fac aici, la AJF Vâlcea! Eu o să fiu primul președinte de AJF care să aibă un campionat de fotbal feminin. Ce-i drept, pentru copii și juniori. Mă implic, vreau să fac ceva. Ați văzut ce-a fost la finala de Champions League la fete? Ce impact imens a avut?!

– Burleanu ce va cerut mai exact?
– Să încercăm să promovăm mai mult fotbalul feminin. Iar eu doresc echipă de fotbal feminin la nivelul de seniori la Vâlcea. M-aș bucura!

– Deci, nu și echipă de băie…
– La fel cum m-aș bucura dacă vom avea și echipă de seniori la băieți.

– În concluzie, că n-am înțeles exact, le-ați transmis sau nu celor din Consiliul Județean?
– Ce anume?

– Că e mai bine să facă echipă de fete, că așa a cerut Burleanu?
– Mie nu mi-a cerut nimic Răzvan Burleanu în această direcție. Singura discuție a mea cu președintele Federației a fost pentru dezvoltarea fotbalului feminin. Iar eu voi încerca să fac acum, în toamnă, un campionat de 6-7 echipe de fotbal feminin. Restul discuțiilor sunt tâmpenii și mizerii și pe mine nu mă interesează.

A dezvoltat fotbalul feminin și a prăbușit fotbalul masculin!

În ianuarie 2022, GSP a publicat un articol în care prezintă discrepanța incredibilă dintre modul în care, sub comanda lui Burleanu, fotbalul destinat fetelor a luat amploare, în vremea ce numărul de formațiuni de băieți a scăzut și sa prăbușit ca rezultate.

La începutul anului, ziarul făcea sau recenzie în privința comparației fotbal feminin versus fotbal masculin de când președinte al FRF a devenit Răzvan Burleanu. Articolul a plecat de la faptul că deși era o situație de forță majoră pentru FRF, care nu găsea selecționer pentru prima reprezentativă mai bine de două luni, site-ul Federației abundente de știri despre fotbalul feminin.

CONCLUZIILE COMPARAȚIEI

1. În momentul față, numărul cluburilor de fotbal feminin care au drept de vot în Adunarea Generală și care atât în ​​2018, cât și în 2022 l-au votat pe Burleanu în proporție de 100% și de două ori și jumătate mai mare decât în martie 2014

Sector 2014 2022 Diferență 2022 vs 2014
Fotbal feminin 17 41 140%
Liga 1+2 masculin 43 36 -16%

2. Dezvoltarea uluitoare a fotbalului feminin a fost aproape direct proporțională cu decăderea celui masculin. Echipa națională tocmai se pregătește să atingă două borne negative fără precedent.

Prima: să retrogradeze într-o Ligă din Nations League în care vom avea adversari naționale precum Gibraltar, Feroe, Malta.

A doua: suntem la doar doua locuri distanta de cea mai slaba clasare all-time în topul FIFA, suntem pe 54.

Dacă numărul echipelor de fotbal masculin din primele două Ligi și în prezent cu peste 15% mai scăzut decât în ​​2014, conform site-ului FRF, fotbalul feminin a avut în 2021-2022 nu mai puțin de 185 de echipe, în 7 competiții: 3 ligi de senioare (Liga 1, 2 și 3) și 4 de nivel juvenil (U17, U15, U13 și U11).

Competiție 2014 2022 Diferență
Liga 1 băieți 18 16 -11%
Liga 2 băieți 25 20 -20%
Fotbal feminin 43 184 330%

3. FRF a acordat mult mai mult spațiu pe site-ul său pentru prezentarea informațiilor despre fotbalul feminin decât despre echipa națională de seniori. Pe viitorul 2021, au fost postate 118 știri despre echipa națională de fotbal masculin a României. În schimb, știri care s-au referit la fotbalul feminin au fost nu mai puțin de 204.

100%a fost procentul celor care l-au votat pe Răzvan Burleanu ca președinte al FRF la ultimele alegeri, care au avut loc în această primăvară.

66.000de practicante ale fotbalului feminin au fost înregistrate în România în anul 2020, conform FRF, de 200 de ori mai multe decât în ​​2013, când erau numai 330

5.036de jucătoare legitime erau în România conform MTS în anul 2020

Fotbalul feminin devine sportul numărul 1 de echipă practicat de fete și femei în România, acceptat și promovat ca o sărbătoare fotbalistică în care fiecare suporter, jucătoare, antrenoare și arbitru sunt integrate și se bucură împreună.
– Pasaj din programul FRF „Strategia pentru dezvoltare a fotbalului feminin 2021-2026″

Burleanu despre fotbalul feminin: „Visul în care noi am crezut devine un succes”

  • „Fotbalul feminin a fost unul din obiectivele strategice pe care le-am promovat atunci când am început transformarea fotbalului românesc, în 2014. Dezvoltarea lui sa regăsit apoi, evident, între cele 5 obiective din Planul Strategic 2015-2020, aprobat de Adunarea Generală FRF. ”
  • „Am construit împreună acest vis în care poate doar noi am crezut, cu rezultate apreciate la nivel european, în ultimii cinci ani. Prin muncă și investiții, idei și reforme, rezistență la inerția prejudecăților, curaj și inspirație. Pentru că împreună cu membrii FRF suntem o echipă”
  • „Visul în care noi am crezut a devenit deja un succes. Dar acum, viziunea și valorile pe care le împărtășim ne întăresc să ducem misiunea mai departe. Pentru pasiunea fiecărei fete care să dorească să joace fotbal în România, pentru a deschide fiecăreia, azi un nou parcurs. Am elaborat împreună cu dumneavoastră, prin consultări și întâlniri, prin dezbateri și sesiuni de lucru, prima strategie pentru dezvoltarea fotbalului feminin românesc”

Burleanu, după 0-3 cu Muntenegru

  • „Traversăm unul dintre cele mai dificile momente din ultimii 10 ani la nivelul prim reprezentativ. Nu putem accepta mediocritatea în teren, niciodată nu se întâmplă acest lucru”

VIDEO Mesajul lui Florin Motroc la GSP Live: „Performanța se face cu suferință!”

Citește și:

Reghe îi răspunde lui Rotaru: „Mă Mihai, ce vină am eu că nu te-a anunțat ăla?”

Transferul lui Dawa la FCSB se complică din cauza lui CFR Cluj » Cum la bulversat campioana pe fundașul de la Botoșani

.

Leave a Reply

Your email address will not be published.