fostul soț, la nunta fiului cu cea despre care se spunea că ia fost amantă

Anca Ţurcaşiu a trecut prin unele dintre cele mai frumoase momente din viaţa ei, după ce fiul său, Radu, sa însurat cu iubită sa, la finalul lunii aprilie. Însă ziua nunţii nu a fost una foarte uşoară pentru cântăreaţă, iar asta din cauza faptului că a fost pusă faţă în faţă cu iubită fostului soţ.

anca turcasiu jpg

Anca Ţurcaşiu foto: instagram

A fost bucurie mare în familia Ancăi Ţurcaşiu, când fiul ei şi iubita lui s-au cununat civil, în urmă cu mai bine de săptămână, la Primăria Sectorului 6, din Bucureşti. Cântăreața de 52 de ani a făcut declarații emoționante despre nora ei și a spus că are doi copii acum.

,,Sunt in al nouălea cer. De astăzi (n.red: 29 aprilie), am doi copii, nu unul. Fiul meu sa casatorit civil cu aleasa inimii lui. O fată frumoasă, deșteaptă cu care se iubește de trei ani. Andreea este asistent universitar, predă la facultate, iar Radu este student la Pedagogie și instructor de snowboard.

Locuiesc împreună, și-au dorit enorm o familie, iar în septembrie vor avea și nunta. M-au întrebat toți dacă nora mea este însărcinată, dar pot să vă spun că nu. Cel puțin știu eu, dar cineștie ce surprize îmi pot face“, a declara Anca Țurcașiu, pentru Click!.

Cristian Georgescu, cu iubita la nunta fiului

De la ceremonie nu putea lipsi nici tatăl lui Radu, fostul soţ al Ancăi, medicul Cristian Georgescu. Întâlnirea dintre cei doi foști soți sa dovedit a fi una grea, pentru că bărbatul a venit alături de iubită sa, care să-i spună că ar fi fost amanta lui și ar fi dus la divorțul dureros de Anca Țurcașiu.

stanga
dreapta

Cele două au încercat, probabil, să se comporte civilizat cu alta și să nu lase trecutul să strice ziua cea mare a lui Radu și a noii sale soții. Clar este că Anca a fost toată numai un zâmbet, așa cum arată și imaginile publicate de cântăreață pe contul său de Instagram. Şi Radu şi tatăl lui au fost extrem de fericiţi în pozele făcute împreună, iar fiul Ancăi şi soţia lui apar şi alături de iubită lui Cristian Georgescu.

Anca Ţurcaşiu, despre divorţ: “Şocul este atât de puternic”

Vestea divorţului dintre Anca Ţurcaşiu şi Cristian Georgescu a venit pe neaşteptate, în 2020. Cei doi s-au despărţit după 22 de ani de căsnicie, iar motivul ar fi fost chiar infidelitatea medicală.

Solista, care a împlinit recent 52 de ani, a recunoscut că totul a fost un șoc puternic pentru ea. Anca a povestit, într-un interviucă a trebuit să ia viața de la capăt la 50 de ani, dar sa surprins pe ea însăși când a realizat că este o fire puternică și când a văzut câte s-au schimbat în bine.

stanga
dreapta

Nimeni nu crede acest lucru (nr că există viață după o despărțire), șocul este atât de puternic de fiecare dată când ți se schimbă viața. Ieși din niște automatiste, este greu să faci o schimbare majoră, doar oamenii puternici reușesc să facă acest lucru. Nici nu mi-am dat seama cât sunt de puternică, nu aveam o părere foarte bună despre mine”, a povestit, acum ceva vreme, Anca Ţurcaşiu.

Ai un pont sau mai multe informatii pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

.

Leave a Reply

Your email address will not be published.