Florin Talpan îi face praf pe Dîncu, pe comandantul CSA și pe generali

Florin Talpan sa aflat în centrul atenției pe Stadionul Steaua, la evenimentul organizat de către Clubul Sportiv al Armatei cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea clubului. Juristul de la CSA a primit și un premiu, pe care la scăpat din mână și la spart.

Talpan a lansat mai multe atacuri la adresa celor din clubul său. Acesta sa declarat furios că nu a primit distincția pe care și-o dorea. Ulterior, a fost protagonistul unui moment penibil și a spart premiul pe care la primit.

Juristul de la CSA Steaua dorea să primească Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler. În urma dezamăgirii pe care a trăit-o, Talpan a făcut praf pe Dîncu și pe generalii de la CSA.

Florin Talpan îi face praf pe ministrul Dîncu, pe comandantul CSA și pe generalii de la Steaua.

„Sunt mândru că lucrez de 20 de ani la Steaua, am readus marca, numele și palmaresul de la fotbal, am contribuit substanțial ca inclusiv acest eveniment să aibă loc. Dacă nu sunt eforturile și munca mea din ultimele două decenii, poate nu mai exista nici clubul, în totalitatea lui, nici stadionul.

Când am venit, în 2002, Steaua era într-un anonimat, pe nimeni nu interesează un stadion nou. Mă aștept să fiu răsplătit de conducerea ministerului. Meritam măcar Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, pe care îl dețin însă generali și colonei care n-au realizări mele. Unii nu-și justifică gradul de general. Eu merit și-mi doresc să fiu general.

Nu mă las până nu-l obțin. Nu cer nimic gratis, ci doar recunoașterea muncii mele. Mă pot sancționa oricât, eu nu renunț pentru câte am realizat, de unul singur. Dacă nu lupta Talpan, brandul Steaua riscă să nu mai existe. Îmi pare cumva rău că n-am plecat pe la misiuni externe sau pe la vreo ambasadă. Aș fi avut posibil. Dar am rămas că mi-am dorit să ajut performanța la Steaua.

Am fost sancționat de persoane care n-au făcut nimic prin ministru. Direcția juridică se îndreaptă împotriva mea ca și cum aș fi un infractor? Iar în alte dosare nici nu-i interesează ce se întâmplă. Am văzut cum a ajuns general șeful direcției juridice, dar dacă nu punem la masă să dăm niște examene nu știu cine iese mai bine.

Să-și vadă de treaba lui! A ajuns pe nemerit general. Numai piedici îmi pune și generalul Roșu, locțiitorul șefului direcției pentru relația cu Parlamentul. E general de justiție și na intrat o dată într-o sală de judecată. Îl rog pe domnul ministru Dîncu să analizeze și să spună care dintre noi merită mai mult să fie general”, a precizat Florin Talpan, potrivit. Joacă sport.

Florin Talpan: „Premiază femeia de la blocul alimentar? Cu ăștia vor să defileze? Să măargă înainte!”

Florin Talpan și-a continuat tirada, lansând un atac brutal la adresa ministrului Vasile Dîncu. Acesta îl consideră vinovat pe Ministrul Apărării pentru că nu ia acordat distincția mult râvnită.

„Îi cer domnului ministru să ia măsuri față de generalii vinovați pentru ceea ce sa întâmplat la club în ultimii ani. Îi știe foarte bine sau, dacă nu-i știe, mă poate chema să-i spun eu. Ar trebui să facă ordine și să adopte decizii clare în raport cu cei care au prejudiciat statul român cu 35 de milioane de euro.

Nu permit nimănui să-mi pună piedici. Nu-l acuz pe Gigi Becali, ci pe cei care au contribuit la toate acele fapte. Să răspundă! E inimaginabil ca acești oameni să aibă tupeul de a veni la festivitate în Ghencea și să mai și primească plăchete în sfidarea muncii mele. Ar fi trebuit să vină duba Jandarmeriei, să-i ia și să-i ducă

L-am văzut aici, la festivitate. Dânsul trebuia să facă primul pas să-mi acorde distincția cuvenită. Raportul îl are pe masă. Ia spus domnului comandant să mai aștept. Ce să mai aștept? Era momentul potrivit să primească acea distincție, în fața suporterilor, ca să putem lupta împreună mai departe în beneficiul Stelei. Dar ministrul Apărării nu mi-a apreciat munca depusă la CSA Steaua. E o chestie urâtă. Dacă apreciază că sa comis sau eroare în ce mă verific, trebuie să corecteze lucrurile. N-am avut concedii 20 de ani. Nopți nedormite, sute de ore prin tribunal.

Ar fi trebuit să fiu decorat chiar de președintele României pentru servicii aduse. Pe cine premiază? Pe femeia de la blocul alimentar? Cu ăștia vor să defileze? Să meargă înainte!”, a continuat Talpan.

Leave a Reply

Your email address will not be published.