edi cel mic si gibraltarezii din Balcani

Din ediția următoare a Ligii Națiunilor, ne vom cunoaște măsura neputinței fotbalistice. Vom fi oficial în lumea a treia! De facto, suntem deja, dar mai avem două meciuri în toamnă până când vom primi și atestarea ”documentară” în analele UEFA. Până acum am tras pe sfoară Europa! Șarlatani din punct de vedere fotbalistic. Chiricheș și papui ”tricolori” vor plimba șlapi pe stadioanele comunale din Gibraltar și Malta. Ultimul loc al grupei eo certitudine. O certitudine ca, de altfel, și faptul că actualul antrenor al ”naționalei” se scrie cu majusculă doar în cazul numărului de familie. Iar majuscula nu e meritul lui. Ci al tatălui. Prenumele, în schimb, e cu literă mică, obscură. edi cel mic și-a sugrumat cariera în cordonul ombilical care-l lega de istorie tatălui. Înainte să facă primii pași în fotbalul mare.

”națională” (de asemenea, fără majusculă!) eo ruină după succesiunea de trei mandate a lui răzvan burleanu. ”națională” a fost deznaționalizată de interesele de gașcă, de purtătorii de cravate și costume scrobite, iar ultimele statui care mai mobilă templul delabrat al fotbalului au fost și ele demolate de ciocanele vocale ale unor farsori.

edi cel mic si gibraltarezii din Balcani

Procesul electiv al noului selecționer a fost un simulacru menit să numească principal un antrenor cu un CV secund. Hagi, Răzvan Lucescu, Boloni (căruia i se ceruse să garanteze prin rezultate taman în această ediție a Ligii Națiunilor!) au fost doar figuranți, fără voia lor, într-o piese de teatru al fiecărui epilog fusese prefabricat. Despre Dan Petrescu și ”jocul” lui – pe filiera VD-IR-NV – surse înrădăcinate în subteranele fotbalului spun că antrenorul CFR-ului ar fi consimțit abuzul de imagine. Mă voi întoarce, cândva, la ”jocul bursucului”, un soi de „joc al calamarului”, al sufletului vândut.

„Merităm statuie!”era declarația lui Hagi, care a șocat, în 1998, referindu-se la leatul lui, în preambulul Mondialului din Franța. Ultimul la care am fost și noi parte. De atunci s-au năruit șase campanii (Coreea de Sud & Japonia, Germania, Africa de Sud, Brazilia, Rusia, Qatar) și 24 de ani. Aproape un sert de deceniu! Statistic, puțin sub 3 din 10 români nici nu erau născuți atunci. Aceea a fost declarația poate cea mai viralizată din istoria fotbalului românesc.

Naționala României era deja pe afișele CM ’98 din Franța, iar tricolorii făceau o ultimă repetiție cu public în ”teatrul” din Ghencea, la București. Naționala Paraguayului le dădea replica „tricolorilor” într-un 3-2 încheiat cu multe critici. Partida a avut loc la 3 iunie 1998. Meciul a fost urmat de o conferință de presă antologică. Istovit de critici, Gică Hagi a răbufnit și a tras un semnal de alarmă: ”De zece ani v-am obișnuit cam prost în condițiile în care suntem în România. Nu avem nimic, niciun fotbal. Ce performanţă a făcut vreo echipă în România? Merităm să ne faceți statuie pentru ce am făcut noi, având în vedere condițiile din România. Rezultatele cântă cu noi. Se duce fotbalul românesc. Se duce. Zero. În doi-trei ani, zero”.

În timp, la capătul celor 24 spre 25 de ani, niciuna dintre cei care se îngrijesc Anglia și Columbia în „grupe” nu ia fost ridicată vreo statuie. Atunci se găseau pe teren Stelea, Gică Popescu, Lăcătuș, Gâlcă, Adrian Am mintit, Dorinel Munteanu, Am mintit Dumitrescu, moldovenesc sau Hagi. Și niciunul dintre ei sau predecesorii lor (din Uruguay ’30, Italia ’34, Franța ’38, Mexic ’70, Italia ’90 ori SUA ’94) nu au vreo statuie. Însă, prin ceea ce au însemnat ei, și-au clădit singuri statui în inimile românilor.
De la ultimul Mondial, Pițurcă ne-a mai calificat la două europene (2000 și 2008), iar Iordănescu senior la încă un turneu final, în 2016. Pițurcă pe care azi o Federație burlescă nici nu-l contactează de complezență. Pe Iordănescu la răsplătit însă prin atribuirea numelui de familie actualului selecționer. Un surogat care sa dovedit falimentar.

edi cel mic si gibraltarezii din Balcani

Dar e vremea gurilor mari și a faptelor mici. E vremea ”gibraltarezilor” din Balcani. Pe vremuri eram ”brazilienii” din estul Europei. După turul din Muntenegru, Gică Popescu le recomanda să se privească în oglindă. Dar ce să privească?

În ultimii ani, Armenia, Macedonia de Nord, Mungru, Bosnia Herțegoniva le-au pus oglinda în față și le-au arătat cine sunt de fapt! Fotbaliști amatori, periferici. O adunătură de întâmplări ale fotbalului!

Europa le-a stins lumina în această seară! Iar nouă nu nu mai rămâne decât să tragem nădejde că, din toamnă, nu-i vom mai regăsi pe niciunul dintre farsori printre cei convocați!

Slujește Cuvântului dintotdeauna, iar în presa națională publică din 1996. Un sfert de secol de gazetărie. Dintre care – un deceniu – a fost reporter special în Departamentul Investigații al ziarului ZIUA. Și-a șlefuit scrisul în redacțiuni ”România Liberă” și ”Jurnalul Național”, … citește mai mult

Leave a Reply

Your email address will not be published.