CSM București și Rapid se întrec în salarii colosale pentru transferuri

Lupta la titlu pentru noul sezon în handbalul feminin se anunță pe viață și pe moarte. CSM București intenționează să se răzbune pentru eșecul din acest sezon. Liga Naţională 2022-2023 va debuta în 28 august.

În 2022, titlul naţional a fost cucerit de Rapid Bucureşti, la doar un punct distanţă de campioana din 2021, CSM Bucureşti, iar pe podium sa mai aflat SCM Râmnicu Vâlcea.

De altfel primul meci al noului sezon și chiar derby-ul Rapid – CSM București. Ambele echipe oferă salarii de între 8-12.000 de euro pentru a aduce jucătoare consacrate.

CSM București și Rapid se întrec în salarii colosale pentru transferul unor handbaliste din străinătate! Ultimele noutăți din cele două tabere

Handbalista Alexandra Lacrabère, campioană olimpică, mondială și europeană cu naționala Franței, vine la Rapid, conform anunțului clubului rapidist. Cunoscuta jucătoare a semnat pe un sezon.

„Carlos Viver și David Ginesta vor conta sezonul viitor pe experiența Alexandrei Lacrabère, campioană olimpică, mondială și europeană cu naționala Franței. Interul dreapta așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu suporterii rapidi alături de care speră să trăiască cât mai multe momente frumoase”, a scris Rapid pe pagina de Facebook.

Meciul de la Vâlcea a fost ultimul joc în tricoul alb-vişiniu pentru angoleza Azenaide Carlos, anunţă clubul Rapid.

„Sezonul acesta a fost pentru mine ca un roller-coaster, din fericire cu mai multe urcușuri decât coborâșuri. Am trăit intens fiecare meci dar adrenalina ne-a ajutat pe toți să reziste împreună cu suporterii noștri minunați, am fost de NECLINTIT. Mulţumesc, Rapid pentru acest an memorabil!”, a spus sportivă.

Sportiva angoleză a mai jucat la RK Podravka Koprivnica, Primeiro de Agosto (2009-2010, 2012-2013), BM Bera Bera (2010-2011) și Petro Atletico (2014-2019).

Interul dreapta are 91 de selecţii şi 264 de goluri înscrise pentru naţionala Angolei.

Grace Zaadi a semnat cu CSM București

CSM București continuă seria transferurilor pentru noul sezon competițional, scrie site-ul grupării din Capitală!

După transferurile interului stânga – Kalidiatou Niakaté, a extremei dreapta – Marina Sudakova și a portarului suedez – Evelina Eriksson, CSM București a reușit încă un transfer important.

Campioană olimpică cu națională Franței la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020centrul Grace Zaadi, în vârstă de 28 de ani, se va alătura tigroaicelor antrenate de Adi Vasile și Iulia Curea din această vară.

Franțuzoaica și-a început drumul în handbalul de mare performanță la Metz, acolo unde a jucat între 2013-2020.

Sa transferat apoi în străinătate, la Rostov-Don, unde a stat doar câteva luni, din cauza conflictului ruso-ucrainean.

Sfârșitul sezonului 2021/2022 a găsit-o tot la Metz, echipă cu care a participat la EHF Final 4, ocupanta locului la treilea!

Yvette Broch a plecat la Gyor

În echipa națională a Franței a adunat deja 140 de meciuri și a marcat 255 de goluri. Are 3 medalii de aur – JO de la Tokyo 2020, Campionatul European din Franța 2018 și Campionatul Mondial din Germania 2017. Pe plan individual, a fost declarat cel mai bun coordonator de joc din campionatul francez în 2018, dar și a Campionatelor Mondiale din 2017 și 2021 și a Jocurilor Olimpice 2020.

În schimb, handbalista Yvette Broch a părăsit lotul vicecampioanei CSM Bucureşti şi sa alăturat finalistei Ligii Campionilor, Gyor ETO, care şi-a anunţat lotul pentru sezonul 2022-2023.

Campioana Ungariei, care a jucat în acest sezon și finala Ligii Campionilor, și-a anunțat lotul pentru viitoarea stagiune.

Aproape 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicate sportului. Apoi sa transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult

Leave a Reply

Your email address will not be published.