Cristian Gheorghe, expert în marketing sportiv: „Stadioanele noi din România sunt niște găuri negre” / „Dinamo trebuie să o ia de la zero, din Liga a 4-a!”

de Florin CARAMAVROV

Fondatorul Sports Business Academy vorbește în interviul care urmează după „inflația” de noi stadioane din România, și mai ales din Bucuești, despre ultimele noutăți în domeniul pe care-l are, dar și despre imaginea șifonată a lui Dinamo.

Avem stadioane, n-avem echipe performante. Ce ar trebui făcut pentru ca aceste stadioane noi să-și scoată banii pentru amortizare, înteținere?
Cred că întrebarea asta trebuia pusă înainte să construim stadioanele. Când în București ai Arena Națională și îți mai apare stadionul Steaua, apoi Arcul de Triumf, apoi Rapid și se mai aude și de Dinamo, vor fi într-un spațiu foarte mic foarte multe structuri, plătite și întreținute din bani publici. Asta însemnând întreținere, administrare, echipe de administrare și așa mai departe… Va fi foarte greu să le menții profitabile. Dacă eu aș fi organizator de evenimente, aș cere oferte tuturor acestor arene. Deci în loc să existe un singur preț care să te mențină pe o linie de profitabilitate, o astfel de structură va intra într-o competiție directă cu alte 4 structuri de același gen. E greșit ce sa întâmplat.

Ne-am dorit stadioane noi, dar ce facem cu ele acum?
Să privim afară: Milano are un stadion, pe care îl folosește extraordinar, pe tot ceea ce înseamnă evenimente, concerte… Inter și AC Milan împart același stadion!! Dacă nici aceste cluburi nu aveau bani să-și construiască fiecare câte un stadion, atunci cine? Acolo cred că autoritățile locale și-au făcut foarte corect socotelile. Ca să menții sau astfel de structură profitabilă, trebuie să organizezi foarte multe evenimente. Cred că, în afară de Național Arena, celelalte stadioane erau mult mai ok la 15-18.000 de locuri. Iată Steaua: au un stadion mare, dar acesta este 90% gol la foarte multe meciuri. Doar meciul respectiv nu poate fi o rețetă pentru organizatori.

Juventus a micșorat stadionul!

Dă-mi un exemplu de stadion făcut bine în România?
Proiectul de la Petrolul Ploiești a fost corect și eficient. Dar îți dau un alt exemplu de afară: Juventus Torino a micșorat stadionul nou, tocmai ca să pună presiune pe prețul biletelor. Stadionul va părea mai mereu plin și, în al doilea rând, au mărit prețul biletelor și abonamntelor, pentru numărul de locuri mai mic. Ei au observat în timp că numărul spectatorilor a scăzut, deși echipa a avut rezultate bune. Dacă Steaua nu umple stadionul la 70% din capacitatea timpului de doi-trei ani, atuni cei care au proiectat trebuie să-și pună semne de întrebare.

Deci avem acum inflație de stadioane…
Da, este o inflație de stadioane, aflate în competiție directă pentru organizatorii de evenimente. Până la urmă, văd că tot pe Național Arena se organizează câte ceva. Concluzie că aceste stadioane noi nu vor putea acoperi cheltuielile, vor deveni niște „găuri negre”.

ARTICOL RECOMANDAT

O poveste din Est

Totuși, cu atâtea stadioane în București, FCSB nu a avut unde să joace finala campionatului! S-au dus la Buzău…
Oricât de multă antipatie ar atrage finanțatorul FCSB sau oricât de mare este lupta de poziționare pe brandul Steaua între Clubul Sportiv al Armatei și FCSB, era normal și civilizat ca FCSB, pe care mulți oameni din România sau cu privire la continuarea vechii Steaua, să joace în București. pe unul dintre stadioane. Trăim o poveste din Est, o poveste mioritică.

Gigi Becali și-a câștigat aceatsă antipatie de-a lungul timpului. Acum culege „roadele”.
Clar așa se întâmplă.

Am citit în știrile pe care le publicați zilnic pe pagina de facebook a Sports Business Aademy că se inovează foarte mult la cluburile din Occident. Poți face un Top 3 cluburi și Federații care inovează în România?
Nu prea avem inovație în România, la nivel de cluburi sportive și federații. Suntem departe de conceptul ăsta. Ca să ai inovație, trebuie să existe și niște hub-uri de cercetare sau de inovație în România. Întrebarea ta este puțin răutăcioasă, pentru că nici România nu străluește pe zona asta, ca să poți veni spre federație sau cluburi.

Ce să copiem de afară

Dă-mi un exemplu de inovație de afară.
Având personal o experiență cu LaLiga în ultima perioadă, am văzut ceva foarte frumos la Levante. În loc să se apuce să demoleze complet stadionul, au venit cu proiectanți și cu ingineri și au creat un stadion actual folosit structura veche. Am văzut acolo două ecrane pe care nu le-am întâlnit nicăieri pe stadioanele nou construite de la noi. Poți să votezi de pe telefon, direct pe ecran, jucătorul meciului, au un sistem de lumini, muzică, sonorizare fabuloasă. Poate că nu mai e neapărat o inovație, dar pentru noi ar fi. O inovație ar fi să copiem și nu de afară ce trebuie să copiem și să înțelegem că mai ales publicul tânăr a dorește mult mai mult entertainment. Iar acesta se poate produce prin ecrane mari, digitale, printr-o comunicare permanentă live, sistem de sonorizare foarte bun.

Practic, ai răspuns aici și la prima întrebare, „Ce s-ar putea face pe stadioanele noi?”…
Da, da, absolut.

Plus evenimente organizate lunar sau mai des?
Trebuie să nu uităm la piața de evenimente din România și o să vedem că este destul de redusă și ea.

„Tabela nu mai e doar pentru scor!”

Eu mă gândeam să organizeze clubul care deține acel stadion niște evenimente periodice…
Se pot face vizionări, se pot face multe lucruri, dar, atunci când s-au construit aceste stadioane, trebuie să prinse în această parte a tehnologiei niște licențe de software care să vă dea voie să faci așa ceva. Doar faptul că ai o tabelă pe care să-ți pui scorul nu mai e vreo mare chestie în 2022. Acea tabelă trebuie folosită ca ecran tv, ca ecran digital pentru platformele de Social Media. Dacă în 2022 nu faci asta, deja ești cu 10 ani în urmă.

George Ogăaru mi-a spus că, înainte de construirea noului stadion din Ghencea, o delegație formată din reprezentanți la CSA Steaua, ai Primăriei capitalei, ai FRF, CNI și ai constructorului au fost la Amsterdam Arena. Bănuiesc că trebuie să faci și aici ceva de gen, nu?
Nu trebuie să facă, ci trebuiau să facă. Am fost și eu la Amsterdam Arena. Am văzut la noi câteva concepte împrumutate de acolo, dar timpul va arăta dacă excursia acelei delegații de care spui tu a fost utilă în construcția stadionului. Momentan, nu ne putem da seama.

Dinamo cum poate mai reveni, cum mai poate reface imaginea în Liga a doua?
Drumul corect ar fi să plece din Liga a 4-a, de la zero. Având în vedere capacitatea DDB de a finanța echipa și eforturile pe care le-au făcut în prima ligă, cred că ar putea duce proiectul ușor din Liga a 4-a în Liga a 2-a, să zicem. Sa tras prea mult de firul asta, de tot ceea ce inseamna insolventa, datorii, in fiecare saptamana apar alte si alte probleme. Chiar dacă au un plan foarte bun de reorganizare, deficitul financiar care va apărea va fi imens. Au dispărut deja niște surse mari de venituri, drepturile tv erau esențiale în acel plan de reorganizare. Va fi foarte greu de acoperit în Liga a doua. Plus că nu prea au mulți jucători care pot fi vânduți…

„Dinamo trebuie să ia exemplul Petrolului, al Rapidului…”

Ce spui tu vrei să faliment…
Indirect cam asta am spus. Tebuie să ia exemplul Petrolului, al Rapidului. Trebuie să accepte că singura șansă este să o ia de la zero.

Și datoriile cine le plătește?
Se va intampla ce sa intamplat si in trecut cu alte cluburi, vor ramane in seama statului.

Am văzut o acțiune frumoasă de curând, făcută de COSR și Ana Maria Brânză, la unul dintre liceele din București. Crezi că vor continua sau a fost așa, un fel de praf în ochi?
Ar trebui să fie o constantă în sportul românesc. Sper să continue și să devii ceva permanent.

Terenuri LED la baschet! Posibil și în România!

Am văzut tot pe pagina de facebook SBA că Federația Internațională de Baschet a aprobat folosirea terenurilor LED. Posibil să vedem așa ceva și în România?
Baschetul merge într-o direcție foarte faină, spectacolul este total. Iar faptul că au aprobat ca suprafața pe care se joacă să fie LED va întregi acest spectacol. E posibil să vedem așa ceva și în România, de ce nu? Pentru meciurile importante și pentru turneele importante, se va putea face un efort și la noi. E posibil ca tehnologia respectivă să nu fie disponibilă în România, dar pentru anumite meciuri poate fi adusă. FIBA a deschis un nou drum legat de inovație, de tehnologie, de investiție. Se pregătesc pentru noua generație de fani. Ei bine, asta este o inovație. Clar va fi ceva spectaculos. Închipuie-ți ce va fi în pauze la nivel vizual.

Ce vedem la Sports Business Academy anul acesta?
Am ajuns la ediția a 8-a, focusul este să aducem noutăți. Vom avea primul workshop legat de Twitter, primul workshop legat de Snapchat din sportul românesc. Vom avea invitați de prestigiu de afară, oameni cu experiență din zona de management și marketing și din zona de educație. Vor fi experiențe care vor aduce plusvaloare celor care lucrează și vor să crească, să devină mai buni în tot ce fac în domeniul sportiv.

Ceva vedete, ca anul trecut? Și mă refer la Zambrotta, Ravanelli, Ghiță Mureșan…
Suntem în discuții cu un nume important, îl vom comunica în curând.

Creativitate, un alt concept care lipsește în sportul românesc

Ați avut la SBA un specialist care a vorbit despre TikTok în sport. Cum se mișcă federațiile și cluburile din România în această zonă?
Mi-a intrat în scroll ceva de la Federația Română de Fotbal, pe un proiect de-al lor dezvoltat în ultimii ani. Dar nu comunicăm încă pe mediul TikTok, nu mi se pare că mesajele sunt setate corect pentru publicul de acolo. Îți trebuie multă creativitate, e total diferit față de ce știm noi, nu poți să pleci cu aceeași strategie pe care o să ai pe facebook, Instagram. TikTok e ieșit din tipare.

Facebook e învechit deja?
Pentru publicul TikTok, da.

Publicul TikTok care este?
După părerea mea, deci nu cea mai declarată această companie, merge undeva între 13 și 18 ani. Adică ce a fost cândva facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.