CRBL A Vândut Toate Proprietățile Din România, După Mutarea în Spania: „Am Plecat Cu 3 Camioane”. Unde Stă Când Vine în țară

În urmă cu aproximativ șapte ani, CRBL și Elena, alături de câțiva prieteni, au petrecut o săptămână de vacanță în Spania. S-au bucurat de peisaje și de vreme bună, așa că la sfârșitul verii au repetat în doi experiența. Acolo le-a venit ideea să se mute pentru un an, împreună cu fiica lor, care avea pe atunci 5 sau 6 ani.

Zis și făcut. U an au stat în Spania, apoi au revenit în România, unde aveau proiecte, participă la emisiuni. După o vreme, au revenit iar în Spania, țara unde au fost nevoiți să facă diferite acte, să învețe o limbă nouă, o cultură nouă. „Noi nu suntem mutați 100% în Spania așa cum cred oamenii. Noi am tot făcut naveta, am testat. Am stat acolo, am mai venit o lună, apoi am zis să încercăm, să stăm un an cu Alessia, cu școala. Am făcut acte. (…) Am stat într-o vacanță o săptămână, apoi în același an, spre sfârșitul verii, am stat o lună acolo.

Oricum, acum șapte ani eram altfel cu muzica, cu show-urile, eram destul de implicat, mă chema România oricum. Mi-am asumat poziția de navetist pentru că am găsit școală britanică în Castellon, am putut face pasul, pentru că Alessia vorbește foarte bine engleză și atunci era o continuitate, o distracție. Atunci am zis haide. Ne-am luat o chirie, o casă. Nu ne-am luat toate de acasă, pentru că ne mutam provizoriu.

Acolo începeam să cunoaștem ce înseamnă Spania, a trebuit să nu facem acte, Alessia a început la școală, se descurcă foarte bine, am început să simțim spaniolul, cel turist și localnicul. Apoi am revenit în țară, un an, un an și ceva am stat pentru că am avut tot felul de proiecte. Am stat aici și apoi am mers iar în Spania. În România dai de alte minusuri pe care în Spania nu le găsești și dai de greu aici, compari și mintea se joacă. (…)

Putin și-a reluat vechile teze pentru a justifica invazia din Ucraina.  Ce a lipsit din discursul președintelui rus de Ziua Victoriei

Recomandări

Putin și-a reluat vechile teze pentru a justifica invazia din Ucraina. Ce a lipsit din discursul președintelui rus de Ziua Victoriei

Apoi când am plecat iar, am zis că e trist să stai în chirie în Spania, într-un loc în care nouă, românilor, nu ne place. Nu aveam bani să închiriez ce mi-ar fi plăcut, că nu bag bani în buzunarul altora. Elena zicea că ia uite unde stăm noi, când casa noastră frumoasă e în România. Și când am plecat a doua oară, am vândut tot să nu mai gândesc la așa ceva.

Și am zis că ce facem atunci când venim în țară, că mai avem treabă. Și am făcut un schimb, am păstrat un apartament în care să stăm provizoriu, cum stăm și acum. Asta ca să nu mai avem la ce să ne întoarcem.

Plecarea nu a fost pentru o supărare, credeam că am făcut destule și că aș putea controla de acolo ce aș mai putea face cu muzica, o emisiune. Am plecat cu tot, cu 3 camioane, cu studio video, audio, cu casă, cu schi”, a explicat în podcastul lui Cătălin Măruță.

crbl-a-vandut-tot-din-romania-3Fotografie pictogramăVEZI GALERIA FOTOPOZA 1/3

CRBL a povestit și despre o mutare neașteptată. El participă la „Asia Express” cu Oase, iar soția sa mutat din Spania în România. „Eu eram cu Oase la Asia Express, în emisiune, și la un moment dat am avut acces la telefon. Am vorbit cu Elena și ea mi-a zis că vrea să nu mutăm în România. Eu am zis bine. Ea sa muta singură, cu trei camioane în România, a închis școala de acolo, a mutat-o ​​pe Alessia la școală. (…) Eu am plecat din casa din Spania, la Asia Express, și am ajuns în România. După asta a fost vânzarea casei”, a mai spus pe YouTube.

Reziliența occidentală și decăderea despotismului asiatic.  De ce e util totuși să ne pregătim pentru ce e mai rău în privința crizei ucrainene

Recomandări

Reziliența occidentală și decăderea despotismului asiatic. De ce e util totuși să ne pregătim pentru ce e mai rău în privința crizei ucrainene

În prezent, CRBL, Elena și fiica Alesia locuiesc în Spania, dar se gândesc să revină în România. „Acum iar avem gândul de întoarcere. Nu ne mai putem juca așa, pentru că Alessia are 12 ani, nu mai putem juca. Dacă ne întoarcem aici, cam aici trebuie să rămână. Cel puțin o pensie lungă, până la. Încă ne gândim, avem discuții și analizăm, avem teamă, pentru că nu știm care e decizia corectă. (…)

Peste o lună cred că suntem în Spania să terminăm școala, mai ales până în iunie. Apoi nu știu să răspund. E o întrebare de grea. Nu știu”, a încheiat artistul.

Moment SCANDALOS: naționala României a cântat imnul așa-numitului Ținut Secuiesc, la meciul cu Ungaria!  Doar 3 tricolori au refuzat să se alăture!

GSP.RO

Moment SCANDALOS: naționala României a cântat imnul așa-numitului Ținut Secuiesc, la meciul cu Ungaria! Doar 3 tricolori au refuzat să se alăture!


De ce a atacat Putin, de fapt, Ucraina.  Adevăratul MOTIV tocmai a ieșit la iveală

Playtech.ro

De ce a atacat Putin, de fapt, Ucraina. Adevăratul MOTIV tocmai a ieșit la iveală


Putin, învelit cu o pătură la parada militară din Piaţa Roşie.  Ruşii au anulat şi Avionul Apocalipsei din cauza vremii

Observatornews.ro

Putin, învelit cu o pătură la parada militară din Piaţa Roşie. Ruşii au anulat şi Avionul Apocalipsei din cauza vremii


Horoscop 9 mai 2022. Taurii au parte de o zi cu toate, tensiune la nervi și consum inutil, ar fi bine să păstreze răbdare.

HOROSCOP

Horoscop 9 mai 2022. Taurii au parte de o zi cu toate, tensiune la nervi și consum inutil, ar fi bine să păstreze răbdare.


Fost primar al orașului Ekaterinburg, atac la Putin de Ziua Victoriei: Războiul cu Ucraina este cel mai ridicol din istorie

Știrileprotv.ro

Fost primar al orașului Ekaterinburg, atac la Putin de Ziua Victoriei: Războiul cu Ucraina este cel mai ridicol din istorie


FOTO!  Detaliul care a trecut neobservat.  Controversă uriaşă.  Cine a trecut prin faţa lui Vladimir Putin la parada din Piaţa Roşie

Orangesport.ro

FOTO! Detaliul care a trecut neobservat. Controversă uriaşă. Cine a trecut prin faţa lui Vladimir Putin la parada din Piaţa Roşie


Fă cunoștință cu faimoasa influențatoare olandeză Linda Tol

PUBLICITATE

Fă cunoștință cu faimoasa influențatoare olandeză Linda Tol

Urmărește cel mai nou VIDEO

Leave a Reply

Your email address will not be published.