Concordia Chiajna negociază primele veniri și primele plecări

Concordia Chiajna e destul de secretoasă după ce a ratat promovarea în Liga 1 în urma barajului cu Chindia Târgoviște și oferă informații cu porția. Ilfovenii parcă se feresc să pronunțe chiar și numele jucătorilor cu care nu a căzut de acord asupra continuării colaborărilor.

Concordia Chiajna, interesată de Marius Martac și Laurențiu Corbu

Cristian Tănase, președintele ilfovenilor, recunoștea pentru Liga2.ro că, dacă nu se va promova în Liga 1, mulți jucători vor pleca. Obiectivul nu sa îndeplinit, dar acum clubul nu mai comunică mare lucru, fiind de negăsit telefonic vreun conducător, Cristian Tănase sau directorul sportiv Cristian Bălașa.

Acesta din urmă a vorbit, totuși, în cele din urmă, despre o oarecare strategie pe care Concordia Chiajna o va avea în această vară, pentru pregătirea stagiunii următoare de Liga 2, în care se vrea, iar, promovarea în Liga 1.

Cert este că la Concordia Chiajna vor ajunge mai mulți jucători decât jucători cu experiență, pentru că ideea aducerii fotbaliștilor cu ani grei în spate a tot dat greș în ultimii ani, iar clubul a tot ratat revenirea în prima divizie.

Cristian Bălașa: ”Deocamdată nu ne grăbim, avem o listă de jucători pe care vrem să îi aducem”

Pe lista celor cu experiență, care ar putea ajunge la Chiajna, se numără și doi fotbaliști din Liga 1, de la Chindia Târgoviște, fundașul dreapta Marius Martac (30 de ani), cu 13 partide în prima ligă sezonul trecut, și fundașul lateral Laurențiu. Corbu (28 de ani), cu 27 de partide stagiunea precedentă.

Vrem să aducem trei-patru jucători cu experiență, restul jucătorilor tineri cu un an-doi de Liga 2, jucători care au foame și caracter să nu ducă în Liga 1. Nu pot să spun ceva concret, sunt discuții. Sunt cei doi jucători interesați (nr – Marius Martac și Laurențiu Corbu) pentru o echipă de Liga 2, dar deocamdată nu ne grăbim, avem o listă cu jucători pe care vrem să îi aducem.

Nu ne hazardăm, pentru că vrem să aducem jucători care vin cu sufletul deschis și care să fie mândri că poartă tricoul Concordiei Chiajna, nu să fie o scurtă perioadă de timp pe CV-ul lor de jucători.”, a spus Cristian Bălașa la Sport Total FM.

Concordia Chiajna negociază prelungirile contractuale cu Andrei Marc și Adrian Voicu

Deși e imposibil de crezut că formația din Chiajna nu a renunțat la vreun jucător ajunge acum, conducerea preferă să nu discute despre acest lucru, fiind misterioasă și când se întrebă punctual despre anumite numere, ale căror contracte vor termina la 3 iunie0.

Referitor la căpitanul și fundașul Andrei Marc (29 de ani) și atacantul Adrian Voicu (29 de ani), în acest moment se poartă negocieri pentru prelungiri, dar conducătorul nu a dat detalii în privința momentului în care au ajuns, dacă sunt semne pro sau. nu prelungirilor:

Suntem în discuții cu ei, avem un termen până la care se vor purta discuții și vom vedea”.

Concordia Chiajna, reunire la 20 iunie și cantonament în afara României

Măcar despre reunire și perioada de pregătire a putut Concordia Chiajna să facă anumite precizări. Reunirea va avea loc luni, 20 iunie, iar apoi vor avea loc, pe plan local, câteva partide amicale, cu FC Voluntari, Campionii FC Argeș, Dinamo, Metaloglobus și Progresul Spartac.

În plan este și o deplasare în afara României pentru un cantonament, dar deocamdată nu a fost aleasă țara. Posibil ca destinația să fie, cel mai probabil, Turcia, așa cum Concordia Chiajna a mai procedat și în anii trecuți.

Ne vom reuni pe 20 iunie, vizita medicală va fi pe 21, pe 25 avem un amic cu FC Voluntari, după aceea avem amicale cu FC Argeș, Dinamo, Metaloglobus și Progresul Spartac. Meciurile sunt deja stabilite, dar vom face un program și pentru cantonamentul de vară, pe care l-am preconizat să îl fac între 11 și 23 iulie. Locația încă nu a fost stabilită.

Urmează să stabilim și adversarii, dar cel mai probabil cantonamentul va fi în afara României”, a mai precizat Cristian Bălașa.

Poza: Răzvan Păsărică / Poze Sport

Leave a Reply

Your email address will not be published.