„Am plans în camera ei”

Smiley și Gina Pistol trăiesc de un an și o pic cea mai frumoasă poveste de iubire, însă de data aceasta nu vorbim despre ei doi, ci despre relația pe care ferici părinții sau cu fetița lor, micuța Josephine. Iată care a fost cel mai emoționant moment din viața lui Smiley!

smiley si gina

Smiley, despre cel mai emoționant moment din viața de tătic Foto: Arhivă personală

Încă de când a devenit tătic, Smiley este „topit” după cea mică, fiind adesea surprins în cele mai adorabile imagini alături de micuța lui. Așa cum era și de așteptat, cântărețul a mărturisit recent, în cadrul unei emisiuni TV, că trăiește cea mai frumoasă viață a vieții sale, oferind în același timp mai multe detalii despre rolul de părinte.

Smiley, cel mai emoționant moment de când a aflat că va deveni tătic

El și Gina petrec mult timp în compania fetiței lor, chiar și pe timpul nopții, având în vedere că Josephine doarme alături de ei. Iar dacă au program încărcate, fac tot posibilul să le mai elibereze, fericiții părinți alegând să și călătorească cu fetița lor. Iată care a fost cel mai emoționant moment din viața lui Smiley, povestit chiar de artist!

„Doarme cu noi. Seamănă cu amândoi, dacă zâmbește seamănă cu mine, însă dacă râde seamănă cu Gina. La privirea tot cu mine. Noi am și călătorit mult cu ea, am fost în 4-5 țări cu ea. E un copil foarte cumin. Ne uităm pe poze cu animale, îi povestesc, îi citesc povești, ne jucăm. Îi place să-i cânt și îmi știe toate piesele.

Cel mai emoționant moment a fost înainte să se nască, am plâns amândoi în camera ei, a fost un moment al nostru. I-am făcut o filmare pe care vrem să io dam la 18 ani, chiar înainte de a merge la maternitate.

Momentele mele de glorie sunt când stă cu mine, în loc să stea cu Gina, că ea este foarte atașată de maică-sa. Sunt în cel mai bun moment la vieții mele de până acum.”a declarat Smiley, în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și: Smiley și-a scos fetița la aer curat! Cum sa fotografiat alături de micuța Josephine

stanga
dreapta

Fetița cuplului are un și două luni

Smiley și Gina au devenit părinți pentru prima oară în urmă cu un și două luni, atunci când au întâmpinat-o pe lume pe care le face acum zilele senine. La fel ca Smiley, și Gina și mereu emoționată atunci când vorbește despre fetița ei.

„Aseară m-am culcat foarte târziu (..) Pe la 6 jumătate sa trezit Josephine și, spre dimineață, am luat-o cu noi în pat. (..)

Și m-am trezit că a venit și ma pupat, deci îmi vine să plâng. Mă mai pupă când îi zic eu, dar a venit și ma pupă fără să-i zică nimeni nimic. Și pe urmă la pupat și pe tatăl ei. Realizez că crește atât de repede fiica mea.”, a povestit și Gina Pistol.

Citește și: Smiley și Gina, cadou de majorat unic pentru fiica lor: “Plângem ca proștii”

De ce nu se căsătorește Smiley și Gina Pistol

Smiley și Gina Pistol se cunosc de ani buni, deschis-și povestea ca prieteni. Ulterior, între cei doi au apărut și sentimente romantice, aceștia formând un cuplu de peste cinci ani de zile.

Cu toate acestea, cei doi au fost mai mult decât secretoși atunci când a venit vorba de viața lor amoroasă, făcând relația publică abia în 2020. Momentan, nu se gândesc nici la căsătorie, fiind mai mult decât împliniți în formula actuală. Cuplul se vede deja o familie, iar căsătoria pentru ei doar o formalitate.

Ai un pont sau mai multe informatii pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

.

Leave a Reply

Your email address will not be published.